Luni, 02 Martie 2009
Garmin lansează programul nüMaps Lifetime
Autor : Victor COLTANEL
Garmin International Inc., lider global în producerea de sisteme de navigare, pune la dispoziţia utilizatorilor programul nüMaps Lifetime contra unei taxe unice. Programul le permite şoferilor să descarce cele mai noi hărţi şi puncte de interes în fiecare trimestru, pe toată durata de viaţă a sistemului lor de navigare.
"Dispunem de cele mai bune hărţi care îi vor ajuta pe şoferi să profite din plin de avantajele sistemelor personale de navigare. Cu nüMaps Lifetime, accesul la ultimele hărţi este la doar câteva clickuri distanţă," a precizat Dan Bartel, vice preşedinte pe vânzări globale în cadrul Garmin. "Cu o singură plată, clienţii noştri pot fi siguri că vor călători ghidaţi de cele mai actuale hărţi."
Actualizările includ noi puncte de interes, străzi şi adrese. Utilizatorii pot cumpăra pachetul nüMaps Lifetime prin dealer-ul autorizat Garmin din România. Hărţile sunt descărcate direct pe calculatorul utilizatorului şi instalate apoi pe dispozitivul de navigare GPS Garmin personal. Abonaţii pot primi prin email informaţii despre noile versiuni ale hărţii, care pot ajunge până la patru pe an. Hărţile sunt oferite de NAVTEQ, liderul mondial în cartografiere de calitate premium.
Programul NüMaps Lifetime este disponibil în trei versiuni diferite: City Navigator® NT pentru America de Nord (100 Euro), City Navigator NT pentru Europa (120 Euro) şi City Navigator pentru America de Nord şi Europa (150 Euro).
Programul nüMaps Lifetime este valabil pe toată durata de viaţă a aparatului. Abonamentul nu este transferabil dacă sistemul este vândut şi nu se poate transfera către un alt dispozitiv. Abonamentul este valid atât timp cât Garmin oferă actualizari la hărţi pentru modelul respectiv. Un cablu USB şi o conexiune la Internet de mare viteză sunt necesare.
Programul nüMaps Lifetime este disponibil accesând www.garmin.com/numapslifetime .