Motor Sport » Auto
Miercuri, 18 Noiembrie 2009
Noul Ford Fiesta S2000 prezentat publicului
Autor : TestCAR

 

 

Mult aşteptatul model de raliuri Ford Fiesta S2000 a fost dezvelit în cadrul unei ceremonii de lansare, desfăşurate la sediul M-Sport din Anglia. Noua maşină de raliuri, rezultat a nouă luni de muncă din partea echipelor de design şi inginerie M-Sport, a fost prezentată de catre Malcolm Wilson, directorul M-Sport. Gerard Quinn, directorul Ford Europa pe parte de motorsport, a fost prezent în calitate de invitat special la evenimentul de lansare S2000.

 

Fiesta S2000, primul autovehicul global dedicat raliurilor, dezvoltat de către Ford în colaborare cu M-Sport, va fi eligibil pentru a concura în campionate naţionale de raliuri, în IRC şi în S2000 World Cup şi urmează să intre în omologare în luna ianuarie a anului 2010. Însă, debutul public va avea loc weekendul următor, în cadrul ultimei etape din seria IRC - raliul Scoţiei.

Invitaţii au avut şansa să observe în detaliu spectaculosul model, dezvoltat de către consacratul director tehnic al M-Sport, Christian Loriaux şi echipa sa, condusă de către Anthony Brinkman - director design - şi Chris Gray - inginer testări.

Continuând colaborarea strânsă cu Ford, echipa M-Sport a lucrat în tandem cu directorul tehnic Ford Motorsport, Mike Norton şi echipa Ford de design pentru autovehicule mici - responsabilă pentru implementarea liniei kinetic design pe modelul Fiesta - în scopul de a dezvolta o maşină de raliuri dinamică şi cu un aspect agresiv.

Toată experienţa dobândită odată cu dezvoltarea performantului Ford Focus RS WRC a fost utilizată de către M-Sport în conceperea modelului Fiesta S2000, respectând noile dispoziţii ale FIA şi rezultând un autovehicul ce poate fi utilizat de către clienţi, atât în competiţii la nivel naţional, cât şi internaţional.

Fiesta S2000 a parcurs deja aproximativ 3000 kilometri în cadrul testelor europene efectuate, teste ce urmează a fi continuate la începutul anului viitor, pentru a pregăti debutul competiţional al maşinii.

Fiesta S2000 este cel mai recent produs, dintr-o lungă serie de autovehicule dezvoltate ca rezultat al parteneriatului de succes dintre M-Sport şi Ford, începând cu Escort Cosworth (1990) şi culminând cu Ford Focus RS WRC şi Ford Fiesta ST.

Modelul succede marele succes M-Sport Fiesta R2, model lansat în prima parte a anului curent şi care a înregistrat deja victorii de proporţii în raliuri europene.

Debutul Fiesta S2000 oferă piloţilor de raliuri posibilitatea de a evolua de la competiţiile de nivel naţional la campionatul mondial de raliuri (WRC), în maşini marca Ford.

 

Malcolm Wilson, director M-Sport a declarat:
"Aceasta este o zi ramarcabilă pentru noi. Este prima maşină de raliuri dezvoltată de către Ford şi M-Sport pentru nivel global. Consider că am produs un autovehicul fantastic, iar această lansare reprezintă un mare pas către debutul său în competiţii de raliuri. Pentru prima dată după cinci ani, am reusit să aducem pe piaţă o maşină Ford de concurs, capabilă să acapareze victorii în campionatele naţionale din întreaga lume."

"Este totodată rezultatul enormului efort depus nu numai de către Christian Loriaux, cât şi de către întreaga echipă M-Sport. Am colaborat strâns cu Ford pentru acest proiect, iar cel mai bine vândut model al mărcii, noul Ford Fiesta, a reprezentat baza perfectă de lucru. Stilul impresionant şi elementele de design kinetic, cărora li s-a adaugat amprenta M-Sport, vor transforma cu siguranţă Fiesta S2000 într-un enorm succes la nivel global."

 

Christian Loriaux, director tehnic al M-Sport a menţionat:
"Am avut un sentiment fantastic astăzi văzând maşina în sfârşit lansată către public după munca îndelungată şi testele realizate în spatele uşilor închise. Membrii echipei M-Sport au depus eforturi majore pentru a definitiva Fiesta S2000 într-un interval de timp atât de scurt."

"Echipa de design, condusă de către Anthony Brinkma şi Chris Gray, a lucrat susţinut iar succesul acestui proiect se datorează fiecarui membru M-Sport în parte. Am obţinut rezultate promiţătoare în urma testelor iniţiale şi sunt mai mult decât mulţumit de performanţele modelului. Va fi un studiu interesant să observăm maşina în comparaţie cu competitorii săi."

 

 


Tags: ford, fiesta,s2000, m sport, malcom, wilson, irc, world, cup, raliu, campionat, mondial, focus, rc, wrc, escort, fista st, r2




Comentarii
 
Noutati » Evenimente
 ALD Automotive, unul din liderii pietei de leasing operational full service si fleet management din Romania a lansat produsul online ALD Carmarket, brandul sau...
Noutati » ECO
Mercedes-Benz a dezvăluit în cadrul întâlnirii EU Competitiveness Council din San Sebastian, care a avut loc între 7 şi 9 februarie, un...