Miercuri, 01 Iulie 2009
Renault şi România, de zece ani împreună
Autor : TestCAR
În cei 10 ani care au trecut de la preluarea Dacia, Renault şi-a respectat toate promisiunile, asigurând transformarea acesteia într-un constructor de automobile modern şi rentabil.

În acest timp, Renault a investit în România 1,5 miliarde de euro, de aproape 10 ori mai mult decât se angajase iniţial. Uzina Dacia de la Mioveni a fost complet restructurată şi modernizată, capacităţile de producţie a vehiculelor, motoarelor şi cutiilor de viteze au fost extinse iar întreaga activitate a fost reorganizată în conformitate cu normele Renault.
Leagăn industrial al programului X90, România ocupă în prezent un rol esenţial în cadrul strategiei internaţionale a grupului Renault. Importanţa acordată ţării noastre este ilustrată de decizia Renault de a dezvolta în România o filieră completă în domeniul industriei auto, de la design şi inginerie, până la producţie şi comercializare.
Astfel, platforma de la Mioveni a devenit cel mai important centru de producţie din cadrul grupului Renault, aici fiind concentrate o uzină vehicule, cu o capacitate de 350 000 unităţi/an, o uzină mecanică specializată în producţia de motoare, cutii de viteze şi transmisii, şi cel mai mare centru logistic din cadrul grupului Renault.
Tot în România a fost instalat, în anul 2006, cel mai important centru de inginerie al grupului Renault din afara Franţei - Renault Technologie Roumanie. Acestuia îi este asociat un centru de design (singurul deschis de un constructor auto în Europa Centrală şi de Est) şi un centru de testare ale cărui lucrări de construcţie se află în derulare în perimetrul oraşului Titu şi care va deveni operaţional în anul 2010.
Programul X90, un succes comercial mondial
Demarat în anul 2004 cu un singur model de automobil, o berlină tricorp cu două versiuni de motorizare pe benzină, programul X90 a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, concretizată prin crearea unei veritabile game, de cinci modele diferite, disponibile în 30 de variante. În cinci ani, vehiculele platformei X90 (platforma Logan) au ajuns să fie vândute pe 70 de pieţe ale lumii, din care în 60, sub marca Dacia.
Dispozitivul industrial şi logistic al grupului Renault din România alimentează în prezent toate uzinele care produc modelele Logan şi Sandero în Maroc, Rusia, Iran, India, Brazilia, Columbia şi Africa de Sud.
Până la sfârşitul lunii mai 2009, au fost vândute peste 1 450 000 de vehicule Logan şi Sandero, din care peste 950 000 sub marca Dacia. Pentru a susţine fabricaţia în uzinele din afara României, centrul logistic ILN (International Logistics Network) de la Mioveni a expediat în ultimii ani peste 2 610 000 m3 de colecţii de piese şi componente - echivalentul a 760 000 de vehicule.
În România, unde dispune de cea mai extinsă reţea de dealeri, cu 99 puncte de vânzare, Dacia este liderul detaşat al pieţei, fiecare din modelele gamei fiind un best seller în segmentul său respectiv.
Datorită raportului dimensiuni/prestaţii/preţ unic, familia de modele Dacia a ajuns să fie apreciată pe pieţele mature şi exigente ale Europei Occidentale. Dacia exportă în prezent peste 80% din producţia sa, principalele destinaţii fiind Germania şi Franţa. Fiabilitatea şi nivelul de calitate al modelelor Dacia este recunoscut de presa internaţională de specialitate şi reflectat în studiile realizate de organisme prestigioase, precum institutul JD Powers sau Automobil Clubul German (ADAC).