Noutati » Ştiri
Luni, 02 Martie 2009
MINI la Salonul Internaţional Auto de la Geneva
Autor : TestCAR

Gama de modele prezentată de marca MINI la cea de-a 79-a ediţie a Salonului Internaţional Auto de la Geneva este mai diversă şi mai atrăgătoare ca niciodată. MINI prezintă nu mai puţin de trei premiere mondiale care vor evidenţia aceasta la ediţia 2009 a Salonului Auto de la Geneva.

 

Noul MINI John Cooper Works Cabriolet combină performanţele extreme cu dorinţa de a te bucura de plăcerea condusului, atât de specifică pentru MINI, ori de câte ori acoperişul este coborât. Pe lângă motorul cu patru cilindri, ce dezvoltă 155 kW/211 CP, cu turboalimentare cu turbină dublă şi injecţie directă pe benzină, acest model remarcabil dispune de alte numeroase caracteristici şi componente care derivă direct din lumea sporturilor cu motor. Acest model se poate comanda şi în România la un preţ începând de la 32070,50 Euro cu TVA, ceea ce îl face cel mai exclusiv MINI din gamă.

 

La Salonul Auto de la Geneva, care va avea loc în perioada 5-15 martie 2009, MINI va prezenta alte două modele de intrare în gamă. MINI One Clubman vine echipat cu toate beneficiile conceptului inovator de spaţiu, combinate acum cu un motor pe benzină, de 1,4 litri, cu patru cilindri, deosebit de economic, care furnizează o putere maximă de 70 kW/95 CP. Acest model este disponibil pentru comenzi şi în România cu un preţ începând de la 18909,10 Euro cu TVA.

Şi, prin lansarea versiunii MINI One cu puterea de 55 kW, marca face o aserţiune evidentă a poziţiei de lider în ceea ce priveşte sportivitatea şi eficienţa într-o altă clasă de performanţă. De la 1 martie, acest model poate fi comandat şi în România cu un preţ începând de la 15934,10 Euro cu TVA.


Tags: mini,Salonul Auto,Geneva,John Cooper Works,One,Clubman,gama mini



Comentarii
 
Noutati » Evenimente
 ALD Automotive, unul din liderii pietei de leasing operational full service si fleet management din Romania a lansat produsul online ALD Carmarket, brandul sau...
Noutati » ECO
Mercedes-Benz a dezvăluit în cadrul întâlnirii EU Competitiveness Council din San Sebastian, care a avut loc între 7 şi 9 februarie, un...