Noutati » Video
Luni, 02 Februarie 2009
Laguna Coupe-arhitectură franceză
Autor : TestCAR

Oricat ar părea de ciudat, "coupe" vine din limba franceză şi se traduce prin verbul couper care înseamnă a taia. În secolul 19 acest termen definea trăsura trasă de unul sau doi cai şi a cărei parte frontală, inluzând bancheta poziţionată cu spatele în sensul de mers, erau tăiate pentru a creea un habitaclu pe jumatate descoperit. Spre deoserbire de coupe-ul tradiţional, modelele înlocuiau acoperişul rigid cu unul din material textil. În 2009 Coupe-ul a luat numeroase forme, chiar dacă acoperişul a rămas fix şi din acelaşi material cu maşina, iar numarul de uşi variază între două şi patru.
Să nu credeţi ca porologhia cu originile franceze ale cuvantului coupe a fost în zadar. Nicidecum, în cele ce urmează vă facem cunoştiinţă cu un demn purtător al apelativului coupe: Renault Laguna Coupe.

 

Anul acesta Renault a apărut pentru a 25-a oara pe covorul roşu la Cannes cu ocazia Festivalului de Film. De 25 de ani, Renault este partener al evenimentului, iar în 2009 acest parteneriat a fost sărbătorit prin lansarea noului Laguna Coupe în timpul festivalului. Iar pentru a-şi demonstra veleitatile sportive, doua Laguna Coupe au parcurs cateva tururi ale celebrului circuit de curse de la Monaco, avându-i ca piloţi pe Lucas di Grassi şi Romain Grosjean. Noul model se remarcă prin styling-ul caroseriei similar cu cel al coupe-urilor de cariera precum Ford Cougar sau Aston Martin. Având 4.64 metri lungime şi 1.83 metri în laţime, cu un ampatament de 2.69 metri, Laguna Coupe concurează direct coupe-uri consacrate ca BMW Seria 3. Gama de motorizări este completată de noile 3.0 V6 dCi turbo de 235 CP şi 3.5 V6 benzină, asociat pentru prima oară cutiei de viteze automate cu şase rapoarte AJ0. Laguna Coupe poate fi dotat cu sistemul Active Drive Chassis, introdus de Laguna GT, care permite toate celor patru roti să vireze.

 

Caroseria coupe-ului Laguna este foarte echilibrată iar spiritul organic este conferit de linia de forţă centrală care izvorăşte din grila frontală şi care trasează asemeni unui fir de apă forma flancurilor, stâlpilor laterali şi a stopurilor, marcând un cerc închis. Graţie ampatamentului (2.69 metri) şi înalţimii (1.40 metri) corelate cu jantele mari de 18 şi 19 inci maşina pare lipită de şosea şi, nu în ultimul rând, oferă senzaţia de mişcare chiar şi atunci când Laguna stă pe loc. Acelaşi caracter dinamic este trasat şi de geamurile laterale care se îngustează pe măsură ce ne îndreptăm privirea către spatele maşinii, asemeni unei picături de apă în cădere, care se prelinge pe un geam. Capota lungă, element specific automobilelor vechi, cu tradiţie, contrastează cu spatele scurt şi înalt, creat parcă în tunelul aerodinamic. Stopurile stilizate sub forma unor baghete discrete conferă un aer elegant-tehnologizat consolei spate.

Interiorul a rămas acelaşi ca în cazul limuzinei şi break-ului din gama. Designerii au reuşit să imbine cu rigurozitate aproape germana a comenzilor cu design-ul care "vorbeşte" franceza prin toţi porii. Sistemul audio este construit într-o manieră artistică, pe două baghete care ajută la conturarea consolei centrale. Iar pentru ca impresia de "supra calculare" să fie mascată, consola centrală unită cu secţiunea de bord dinspre pasagerul din dreapta aduc aminte de o vioara. Detaliile fine se lasă apreciate doar de cunoscători. Ceasurile de bord rotunde pe fond închis şi delimitate de inele cromate sunt reminescente ale celor mai elegante ceasuri elveţiene. Interiorul acestei maşini nu este făcut pentru egoişti, pentru că bordul nu este indreptat înspre şofer şi în acest fel toţi pasagerii au acces la informaţiile prezentate pe display-urile consolei centrale.





Comentarii
 
Noutati » Evenimente
 ALD Automotive, unul din liderii pietei de leasing operational full service si fleet management din Romania a lansat produsul online ALD Carmarket, brandul sau...
Noutati » ECO
Mercedes-Benz a dezvăluit în cadrul întâlnirii EU Competitiveness Council din San Sebastian, care a avut loc între 7 şi 9 februarie, un...